Leo.

In seara aceasta se incheie trilogia mea de muzica franceza. Si tot aceasta seara aduce si citeva povestioare despre melodiile aflate in aceasta cutiuta.

Prima povestioara e legata de melodia Comme d’habitude a lui Claude Francois. Daca o veti asculta, vi se va parea ca o stiti de undeva. Bineinteles ca da, doar este vorba de celebrul cantec al lui Frank Sinatra, My Way. Putini stiu insa ca versiunea franceza este versiunea originala. Versurile acestei melodii au fost scrise in 1967 de Claude Francois si Jaques Revaux. In anul 1968, lui David Bowie i s-a cerut sa scrie versurile pentru versiunea in limba engleza a cantecului, iar melodia compusa de el a primit titlul “Even a Fool Learns to Love”. Cu toate acestea, aceasta melodie nu a fost niciodata scoasa pe piata pentru ca intre timp Paul Anka, care auzise melodia in versiunea franceza in timpul unei vacante in Franta, le-a propus autorilor sa cumpere drepturile pentru compania lui. Ceea ce a urmat este istorie. In semn de protest, Bowie introduce citeva acorduri de pian ce aduc intrucatva cu cele din “My way”, in melodia “Life on Mars” de pe albumul Hunky Dory lansat in 1971. Va recomand sa ascultati aceasta melodie si nu numai pentru acest fapt. In acest moment, melodia “My way” este cotata in unele surse ca fiind melodia cu cele mai multe remake-uri din istoria muzicii.

A doua povestioara este cea a melodiei cantata de Yves Montand “Sous le ciel de Paris”. Melodia a fost lansata in 1951 pe coloana sonora a filmului cu acelasi nume si a fost interpretata in original  de Jean Bretonnière. De-a lungul timpului melodia a facut parte si din repertoriul lui Edith Piaf, Paul Mauriat, Mireille Mathieu si multi alti artisti. Andy Williams a preluat aceasta melodie in versiunea engleza sub numele “Under the Paris Skies”, versiune care probabil este cea mai cunoscuta si pe care o puteti asculta aici. Ce este atit de special la acest cantec? Este probabil cel mai cunoscut cantec pe care il veti auzi vreodata mergand la Paris si fundalul muzical cel mai folosit in documentarele sau filmele care infatiseaza imagini din Paris. Este aproape imposibil ca cineva sa nu il fi auzit macar o data, cel putin in varianta instrumentala cantata, evident, la acordeon.

A treia povestioara este despre melodia “Je t’aime… moi non plus” interpretata de duetul (si, in acea perioada, cuplul) Jane Birkin si Serge Gainsbourg. Melodia fusese initial compusa pentru Brigitte Bardot, o vreme prietena/amanta lui Serge Gainsbourg, dar cum aceasta s-a retras din motive evidente, fiindca la vremea aceea era inca maritata, soarta a harazit ca succesul melodiei sa fie impartasit cu viitoarea sa prietena si ulterior consoarta, Jane Birkin. La vremea aceea, aceasta melodie a provocat un scandal imens in Franta, nu numai pentru versurile/sunetele explicite sexual dar si pentru ca spre finalul cantecului Jane mima un orgasm. Ca urmare, cantecul a fost interzis pe posturile de radio din aproape intreaga Europa. Cum publicitatea nu poate fi niciodata negativa, nu-i asa, cantecul si-a castigat faima si a doborat toate prejudecatile vremii si chiar si unele recorduri. De pilda, in Marea Britanie, dupa ce a reusit sa intre in topuri, dar cu versiunea instrumentala, single-ul a ajuns sa fie prezent in top chiar pe doua locuri deodata, fiecare din versiuni fiind, printr-un concurs de imprejurari, produsa de doua case de discuri diferite.

Va las acum sa ascultati cutiuta, nu inainte sa mai mentionez un lucru despre piesa lui Etienne Daho – Week-end a Rome. In interpretarea lui Daho melodia nu suna grozav, asta si pentru ca ritmul nu era destul de antrenant pe cat ar fi trebuit sa fie, dar ce sa-i faci era de abia anul 1984 atunci. Norocul a facut ca melodia sa fie preluata 10 ani mai tarziu de formatia Saint Etienne si refacuta cu titlul “He’s on the phone”, versiune pe care o puteti asculta aici si care suna cu muuult mai bine.

Enjoy!

Playlist:

• Cutiuta cu muzichii – Editie speciala (Muzica franceza, vol. 3)

Continui in aceasta seara cu partea a doua a trilogiei despre muzica franceza. In aceasta editie veti regasi melodii ceva mai noi.

Trebuie sa admit ca in aceasta intreprindere am mers pe firul memoriei personale si am ales initial melodii cunoscute, luand in considerare tocmai factorul de care vorbeam aseara si anume ca muzica franceza nu este un punct de rezistenta in propaganda muzicala pe care o auzim pe posturile de radio. Totusi, mergand inapoi pe firul timpului si abandonind o vreme firul memoriei mele am descoperit lucruri deosebite, care m-au trezit senzatii si amintiri bine ascunse, din copilaria mea, atunci cind petreceam vacantele la bunici si trebuia sa respect programul de somn de dupa-amiaza. Nu puteam sa adorm deloc in liniste, cum de fapt nu pot nici acum, asa ca intr-un moment de neatentie a bunicilor mei deschideam radioul aflat pe noptiera patului si ascultam in surdina muzica pina adormeam. Imi aduc aminte de atunci de Mireille Mathieu, Nana Mouskouri sau Dalida, care erau in voga in acei ani opt-zecisti. Ascultand melodiile de atunci am fost pentru citeva clipe transportat inapoi in timp si recunosc ca am fost cuprins de nostalgia acelor vremuri si de regretul momentelor irecuperabile ale copilariei.

Dar ma opresc aici cu dezvaluirile mele. Miine voi reveni cu a treia parte a cutiutei si, sper eu, cu citeva surprize deosebite. Si chiar si o povestioara despre o melodie cunoscuta in varianta engleza dar putin stiuta in varianta ei originala, in limba franceza.

Enjoy!

Playlist:

• Cutiuta cu muzichii – Editie speciala (Muzica franceza, vol. 2)

Recunosc: nu imi place limba franceza. Nu am studiat limba franceza in liceu, ca urmare nu sunt francofon si nici macar francofil. De ce nu imi place limba franceza? Pentru ca nu mi se pare melodioasa. Cu toate acestea, mi-am depasit prejudecatile, asa cum fac de regula de dragul acestei rubrici, si am ascultat muzica franceza cit nu am ascultat in toata viata mea, probabil. Si recunosc: muzica franceza suna bine uneori.

Concluzia mea personala este ca, desi exista un filon absolut universal de instrumentatie, ochestratie si melodicitate specific franceza, in toate melodiile pe care le-am audiat, de la Celine Dion la Johnny Haliday, de la Serge Gainsbourg la Jean-Jacques Goldman, de la Dalida la Pascal Obispo, totul suna strict inconfundabil frantuzeste, fara nici o indoiala. Probabil ca toate hiturile frantuzesti pe care nu le-am auzit vreodata – si cu siguranta ca majoritatea romanilor nu le-a auzit - suna la fel, dar am sentimentul ca in cazul muzicii franceze versurile fac totul. Dar cum eu nu cunosc limba nu pot decat sa intuiesc acest lucru.

Din pacate, in ciuda francofoniei cu care ne laudam, muzica franceza este o muzica vitregita pe posturile de radio romanesti (doar Radio Contact la vremea lui difuza muzica franceza, un lucru bineinteles firesc, data fiind originea lui) si admit acest lucru chiar daca nu sunt un vorbitor si admirator de limba franceza. Lumea trebuie sa stie, sa cunoasca, sa exploreze stiluri muzicale, genuri muzicale, iar absenta muzicii franceze din playlistul radiourilor noastre este si ea o forma de cenzura.

Dar nu va mai retin, va las sa audiati acest prim volum, asigurandu-va ca vor mai urma 2 volume in curand. Nu am ales in mod intentionat un power-play pentru aceasta editie fiindca as fi nedrept fata de oricare dintre artisti. Acum ca am ascultat destula muzica franceza incat sa cred ca pot recunoaste majoritatea artistilor, imi permit sa spun ca muzica franceza este totusi una originala si asta pentru ca nu se vrea comerciala. Asta este opinia mea si cred cu tarie in ea, acest lucru ar explica si de ce nu este atit de raspandita. Totusi, aceasta forma de rezistenta a francezilor la anglicizare – si ma refer aici indirect si la compromisul de “comercialism” pe care il implica aceasta anglicizare - trebuie admirata si respectata.

Later edit: Aceasta cutiuta a devenit intre timp o editie super-speciala pentru ca include acum si un bonus de 5 melodii propuse de Alexandru Gheorghias. Thx Alex!

Enjoy!

Playlist:

• Cutiuta cu muzichii – Editie speciala (Muzica franceza, vol. 1)