In copilarie, cel mai des intilnit hobby era colectionarea de diverse lucruri, dupa posibilitatile fiecaruia. De la ambalajul tigarilor, ciocolatilor, pastelor de dinti, de sapun, de parfum pana la colectionarea de surprize de la guma de mestecat Turbo si a timbrelor filatelice. Totusi, ca sa reusesti sa iti maresti colectiile, uneori trebuia sa ai mare noroc caci pachetele de tigari Kent, Pall Mall sau alte marci straine nu se gaseau oficial, ci se procurau pe sub mana, de la rude sau prieteni se ce intorceau din strainatate sau de la studentii straini din Regie si de regula erau date ca spaga in diverse institutii de stat pentru rezolvarea problemelor fiecaruia. In rest, romanii fumau Bucegi, Carpati cu filtru si fara filtru, Marasesti si bineinteles tigarile importate din celelalte tari comuniste, cele bulgaresti (BT), chinezesti si albaneze. Cutiile de sapun si parfum straine, la fel, se gaseau mai greu, sapunurile si parfumurile straine, ca Fa sau Rexona, fiind si ele folosite ca mita. In afara de acestea, bineinteles, gaseai sapunul romanesc Cheia iar cea mai intalnita marca parfum era Bac.

Colectionarea timbrelor era hobby-ul cel mai la indemana si unul din cele mai raspandite. La fiecare oficiu postal sau chiosc de ziare dar si oficii speciale de filatelie puteai gasi plicuri cu timbre, dintre care cele mai multe erau romanesti, pe subiecte variate: fauna si flora, sport, personalitati, etc. Cele mai multe serii filatelice straine erau mongoleze, poloneze, cehoslovace, rusesti, maghiare sau cubaneze. Ca si surprizele si timbrele erau motiv de adunat in gasca pe scarile blocului ca sa se faca schimb de dubluri. Uneori cand schimbul nu era destul de avantajos se dadeau la schimb si alte lucruri: insigne, poze cu Rocky sau Rambo sau Bruce Lee si uneori chiar si mingii.

Surprizele erau primul hobby din viata unui copil caci in drum spre scoala sau chiar la poarta scolii gaseai tiganci care vindeau seminte si guma de mestecat Turbo. Gumele erau destul de scumpe, 3 lei sau 5 lei, iar in ele gaseai surprize care aveau ca tematica masini, motociclete, avioane, fotbalisti, benzi desenate cu Tipi-Tip sau diverse personaje de film. Atunci cind plecau spre scoala se stia, trebuia sa ai in cu tine ceva bani de seminte si guma. De regula parintii iti lasau 5-10 lei de cheltuiala sau luai din pusculita cu banii strinsi cind mergeai la bunici sau alte rude si ti se lasau citiva lei pentru guma. Alte dulciuri pe care le gaseai in buzunarele copiilor erau cipurile, bombonite mici si multicolore care se gaseau in cutiute transparente, de plastic.

Cind nu ieseai afara sa bati mingea sau nu aveai chef de joaca organizai seara de diafilme. Diafilmele erau role de film cu povesti pentru copii sub forma de benzi desenate in care textul era pozitionat in partea de jos sau intre cadre, exact ca in filmele mute. Rolele de film contineau cadre statice, iar cu ajutorul unei rotite din aparatul de proiectie treceai de la unul la altul. Acum poate acest lucru pare absurd cind te gandesti ca puteai sa citesti mai degraba o carte decat sa te uiti la niste imagini pe perete, dar la vremea aceea culorile si modul in care erau desenate personajele din diafilm erau un mod de recreere si, in plus, la acea varsta frageda te ajutau sa vizualizezi personajele bune sau rele din cartile de povesti. Rolele de diafilm ca si casetele video erau si ele subiectul imprumuturilor intre colegii de clasa sau prieteni.

Abtibildurile erau insa favoritele oricui. Indiferent cu ce erau, copiilor le placea sa aiba abtibilduri si sa le lipeasca peste tot in casa: frigidere, dulapuri, televizoare, faianta de la baie si chiar pe caietele si copertile manualelor. In librarie se gaseau abtibilduri care se lipeau fie folosind apa (ca sa le desprinzi si sa le poti lipi), fie erau autocolante, fie se lipeau prin presare cu ceva, de regula cu pixul. Acestea din urma, numite Vitodecor J, erau cele mai intilnite si aveau de asemenea tematica variata: personaje de desene animate, avioane, masini, corabii, flori, etc. Unele din cele mai apreciate erau cele cu diverse fonturi cu care puteai sa iti scrii numele frumos pe caiete.

Ca adolescent, cel mai intilnit hobby, era, bineinteles, cititul. In comunism, cu toata cenzura existenta si pe langa faptul ca manualele erau pline de propaganda comunista, cartile si publicatiile ramineau una din sursele cele mai apreciate de informatie si divertisment. In fapt, cartile erau o valoare nu numai din cauza preturilor destul de mari pe care se procurau ci si a continutului lor. Cartile erau chiar ingredientul principal al vietii oamenilor, nu numai pentru ca se punea foarte mult accent pe educatie dar si pentru ca ele erau un mod de a submina si eluda regimul si propaganda, fiindca in ele gaseai sau iti inchipuiai ca gasesti lucruri subversive. Pe de alta parte, copil fiind si chiar adolescent, in lipsa mijloacelor moderne de recreere, precum computerele, consolele sau mp3-playerele, cartile erau cea mai buna modalitate de petrecere a timpului, cind visai ca esti Sindbad Marinarul infruntand un djin sau un pirat in cautarea Insulei comorilor, un ciresar in castelul Fetei in alb sau un liceean indragostit.

Avantajul ironic pe care ti-l dadea comunismul era ca in abordarea sa materialist-stiintifica si a pregatirii omului multilateral-dezvoltat de maine, materialele despre noutatile tehnologice si stiintifice erau publicate in mai toate revistele de tineret, precum Start spre viitor, Cutezatorii, Stiinta si Tehnica, Tehnium sau Magazin. Conex si implicit acestui lucru, literatura SF era un domeniu literar de mare perspectiva pentru un scriitor, pentru ca imaginatia, atita timp cit nu ataca regimul ci se focaliza pe teme fantastice avea un teren propice de dezvoltare. As putea spune ca alaturi de romanele politiste (sau mai bine zis miliste) in care detectivii romani (din rindurile Militiei Romane, evident) prindeau cei mai periculosi sau inteligenti criminali, literatura stiintifico-fantastica scrisa de autori romani era una din cele mai bune din blocul comunist. La vremea aceea exista colectia Povestiri Stiintifico-Fantastice, ce continea mini-grupaje de nuvele SF sau chiar povestiri SF in foiletoane. Aceasta publicatie era cunoscuta si sub numele de Anticipatia (chiar numele sub care a continuat dupa Revolutie). De asemenea, existau si almanahuri anuale Anticipatia ce cuprindeau cele mai bune povestiri SF ale autorilor romani sau straini.

Pentru cei pasionati de stiinta, existau si o gramada de carti de popularizare, in special prin intemediul unor personaje de poveste precum Alunel, dar si prin intermediul unor autori precum Dan Apostol, care abordau subiecte mai putin strict stiintific dar care incitau copiii si tinerii cu intrebari privitoare la lumea inconjuratoare, la o varsta in care intrebarile despre “ce voi face cind voi fi mare?” incepeau sa apara. Existau in librarii si diverse seturi precum setul Optik Cabinet, care cuprindea o sumedenie de experimente optice prin care copiii erau indemnati sa cunoasca si sa experimenteze lucrurile singuri sau seturi cu modele aeronautice de plastic, asamblabile, prin care obtineai si o jucarie dar in acelasi timp invatai si diverse lucruri interesante despre avioane.

Vreau sa inchei aceasta serie de “Amintiri din comunism, in imagini”, cu o concluzie, poate subiectiva si putin nostalgica: vremurile regimului comunist au fost unice din perspectiva unui copil de 10-14 ani, caci copilaria lui, inocenta si neintinata de lucrurile care distrag in ziua de astazi atentia de la autoeducatie si introspectie, necesare unui om in dezvoltarea lui personala, a fost una ce i-a permis sa isi focalizeze ambitiile si aspiratiile catre idealuri nobile, lipsite de scopul material, inevitabil, pe care il traim in ziua de astazi. Multi dintre cei care si-au trait copilaria in ultimii ani ai comunismului sunt rupti in doua de realitatea actuala, celalta jumatate tanjind dupa zilele in care valorile umane si spirituale insemnau ceva, prin prisma acelor vremuri grele.

Vezi si:

• Amintiri din comunism, in imagini (partea I)
• Amintiri din comunism, in imagini (partea a II-a)
• Amintiri din comunism, in imagini (partea a III-a)
• Amintiri din comunism, in imagini (partea a IV-a)
• Amintiri din comunism

Nota: Materialele din acest post fac parte din colectia personala.

Copii incepeau scoala la 6 sau 7 ani. Eu am inceput scoala la 6 ani si cea mai buna invatatoare in clasele primare a fost mama mea. Imi amintesc ca petrecea ore intregi cu mine sa ma pregateasca de scoala, sa se asigure ca imi fac temele la timp si bine si ma ajuta cu o gramada de trucuri sa invat mai repede si mai bine. Am fost un copil norocos ca a avut o mama ca ea. Acum cind stau si imi amintesc de orele in care ma ajuta sa fac propozitii pe tablita cu literele scrise pe cartonase sau cu abacul imi dau seama ca, in ochii ei, mai mult decat dragostea de mama era acolo ceva special, pe care l-am simtit mereu: faptul ca isi dorea sa invat si sa reusesc in viata mai mult decat a avut ea posibilitatea la vremea ei. Isi dorise sa studieze chimia, dar dupa ce intrase la liceu, fusese nevoita sa mearga la 16 ani la munca pentru ca familia ei nu isi permitea sa o tina la scoala. Eu am fost mereu speranta cea mare a familiei, pentru ca am fost primul in citeva generatii care a intrat la liceu si, mai tirziu, la facultate.

Am crescut de mic cu ideea ca daca voi invata bine voi reusi sa ajung un om mare in viata. Familia mea, mama, tata, bunicii mei erau foarte mindrii de mine si acest lucru uneori ma responsabiliza mai mult decat puteam eu la varsta aceea. Eram o fire foarte emotiva si acest lucru imi facea multe deservicii ca elev. Cu toate acestea, in clasele primare – si cele mai importante din educatia unui copil - am reusit sa fiu un elev bun. Cind am intrat in clasa a V-a, in gimnaziu, lucrurile au fost foarte diferite pentru mine. Nu mai aveam invatatoare ci diriginta, nu mai aveam un singur profesor ci mai multi si materia incepuse sa fie mai dificila. O vreme mi-a fost mai greu dar cu timpul am reusit sa ma redresez si sa invat bine. Acest lucru mi s-a intimplat mai apoi si la trecerea in etapele urmatoare in liceu si facultate, fiindca trecerea, din punct de vedere al cunostintelor acumulate anterior, constituia un prag foarte dur, in special daca nu faceai meditatii.

Tot la vremea aceea am constientizat faptul ca de cele mai multe ori cei care invatau foarte bine nu erau neaparat si premianti. Am aflat de parintii care veneau la profesori cu sarsanaua, de faptul ca parintii cu un statut mai bun in societate erau mai agreati decat cei din randurile proletariatului, ca faptul ca inveti mai bine ca restul nu iti foloseste uneori fiindca altcineva este mai bine vazut decat tine. Atunci am realizat si importanta pe care o au aceste lucruri si in ochii colegilor mei. Fusesem ales comandant de grupa dar nu am reusit sa fiu niciodata comandant de clasa. Acesta era ales de colectivul clasei si, oricit de bine as fi invatat, lucrul acesta nu avea importanta pentru ceilalti, fiindca pentru ei conta sa fiu baiat de gasca, sa le soptesc la tabla, sa ii las sa copieze dupa mine la lucrarile de control sau sa rad la glumele lor. In ultimul an de gimnaziu am reusit sa ii conving, facand toate compromisurile necesare, iar cand am fost ales am refuzat in favoarea celui care era de parinti buni, numai asa, ca sa ma razbun.

Ca elev, cele mai stresante lucruri erau lucrarile de control, tema pentru acasa si scosul la tabla. Pentru restul grijilor insa meritai sa risti: soptitul la tabla, vorbitul in timpul orei sau galagia de pe culoarele scolii, pentru care erai pedepsit cu trasul de urechi, lovitul cu linia (uneori cu dunga ei) la palma si statul in picioare la unul din colturile clasei. Am trecut si eu prin toate aceste lucruri ca oricare alt copil, chiar daca am fost considerat mereu un tocilar. In afara scolii, lucrurile erau insa si mai stresante pentru copii. Trebuia sa fii mereu tuns corect, caci daca aveai chica erai mustrat in fata colectivului si ti se cerea imperios sa te tunzi ca sa fii in rind cu lumea, apoi era alergatura prin magazine ca sa iti gasesti tinuta de elev potrivita, nici prea mare, nici prea mica, sa cauti caiete de dictando de 100 de file cand la librarie aveau de 48 de file, sa ai grija sa nu iti pierzi inelul de plastic de la cravata de pionier sau sa scrii caietele de lecturi suplimentare in timpul vacantelor.

Pe vremea aceea copii invatau si sambata si tin minte cum alergam in drumul spre casa dupa ora 13:00 ca sa prind Gala desenului animat (care dura numai 15 minute) si nu vroiam sa pierd episodul urmator din Pisicile aristocrate sau Doamna si vagabondul. Apoi, dupa ce treceau sambata si duminica, aveam acea senzatie pe care probabil o aveau toti, cind duminica seara trebuia sa ne pregatim pentru o nou zi de scoala lunea: sa avem pantalonii calcati, bluza si cravata de pionier curate, unghiile taiate, caietele si manualele asezate in ghiozdan, stilourile umplute cu cerneala si asa mai departe. Senzatia exacerbata de luni pe care ti-o dadea duminica seara nu am mai trait-o niciodata de atunci, slava Domnului.

Nu mi-a placut niciodata sa tocesc, desi asa am fost intotdeauna vazut, ca tocilar. Tocilar la vremea aceea era acel elev care invata lectia ca pe apa pentru note mari. Evident ca un astfel de elev nu putea sa emita formulari logice si personale pe baza analizei si sintezei si nici sa repete ce a invatat dupa o perioada mai lunga de timp, fiindca toate cunostintele lui se bazau pe memoria vizuala sau cea pe termen scurt. Eu am vrut mereu sa am timpul si spatiul meu personal, ca oricare alt copil, si ma asiguram ca sunt mereu atent in clasa si imi notez toate lucrurile ca sa nu mai am nimic de facut in plus acasa, in afara de teme. Acest era micul meu truc, truc pe care l-am pastrat si in liceu si in facultate. Atunci cind eram acasa, imi placea sa fac numai ce vroiam eu, fara sa fiu cu grija de a deschide manualele ca sa invat. Pe de alta parte, mi-a placut de mic sa studiez pe cont propriu si sa citesc mult, pentru propria mea educatie personala, lucruri care evident ma ajutau sa depasesc usor lectiile din programa scolara.

In clasa, cel mai rau era la inceputul orei, cind profesorul intra in clasa si deschidea tacticos catalogul. Daca erai destul de norocos, uneori se oprea la litera A, alteori, daca era in toane rele alegea ultima pagina din catalog, iar alteori deschidea catalogul la o pagina aleatoare. Eu am stat mereu in prima banca, fiindca asa mi-a placut intotdeauna, dar mai era un motiv psihologic: elevii din ultimele banci erau mereu considerati elevii-problema, care nu invata, nu isi fac temele si in general care au un comportament necorespunzator titlului de pionier. In prima banca, aveai avantajul ca atunci cind profesorul se uita in clasa, tu erai cel mai putin vizibil din raza lui vizuala.

Dupa ce se terminau ascultarile si incepea lectia, trebuia sa fii foarte pregatit caci de abia acum urmau cele mai enervante lucruri care iti dadeau cosmaruri: fie observai ca iti curge stiloul pe miini sau pe bluza si ti s-a terminat cerneala, fie in mijlocul lectiei ajungeai la ultima fila a caietului si trebuia sa ceri o foaie sau sa scrii pe coperta caietului, fie cineva iti luase guma si nu mai puteai sa stergi din caiet ca sa nu il mazgalesti si sa il tii curat sau in avantul scrisului nu observai ca dai cu mina peste penar si iti imprastii toate lucrurile printre banci.

Scoala avea ca scop, pe linga cel de baza de a te educa, si acela de a te indoctrina. Elevii si elevele trebuiau sa aiba o tinuta de elev (sau de pionier) standardizata, prima ora de clasa incepea cu intonarea imnului de stat “Trei culori cunosc pe lume” stand drepti si cu miinile pe linga corp si barbia ridicata, ieseai la careuri in care se dadea raportul clasei si unde faceai citiva pasi militareste in fata celorlalti, salutand corect, pioniereste, cu mina dreapta ridicata in fata, indoita din cot si cu palma intinsa drept si ferm. Era o adevarata arta, ce sa mai vorbim. Clasa erau dotata bineinteles cu nelipsitul tablou al tovarasului Ceausescu care veghea ca noi, tinerii care vor duce socialismul si comunismul pe cele mai inalte culmi ale propasirii neamului, sa nu calcam stramb. In banca, atunci cind nu erai scos la tabla, trebuia sa stai cu spatele drept, lipit de banca din spate, miinile tinute la spate, cu tinuta corect asezata, cu bentita corect pozitionata pe cap (daca erai fata) si sa nu vorbesti in timpul orei neintrebat. Daca trebuia sau vroiai sa raspunzi la lectie sau daca chiar era nevoie sa iesi din clasa ca sa te duci la toaleta, trebuia sa ridici mina si sa tii doua degete ridicate ca sa ti se dea cuvantul.

Pe linga orele de dirigentie, lectiile de Informare Politica, lucrarile de PTAP (Pregatirea Tineretului pentru Apararea Patriei) trebuia sa participi la manifestatii sau alte activitati extrascolare, pionieresti, care erau obligatorii sau care dadeau bine in ochii profesorilor. Astfel ca erai convocat tam-nesam la marsuri patriotice de 23 august sau alte sarbatori importante in viata Partidului sau ale Conducatorului Suprem sau mergeai la plantat copaci, curatat strazi de gunoaie, culesc cartofi sau ceapa, stransul hartiei, fierului si sticlelor goale de lapte si iaurt ca sa fie duse la Centrele de reciclare. Cel mai bine dadea daca te inscriai la Olimpiadele Scolare si cu putin noroc ajungeai pe o faza importanta, municipala sau judeteana. Acest lucru iti asigura un plus in ochii profesorilor care nu te mai ascultau cind trebuia, mai inchideau ochii la lucrari si extemporale daca greseai sau erai pus sa supraveghezi clasa de la catedra atunci cind profesorul intirzia sau nu venea la ora.

Ciudat este ca dupa ce am terminat gimnaziul si liceul multi ani la rind am avut cosmaruri noaptea ca sunt scos la tabla si fie nu mi-am facut tema, fie nu stiu lectia. Ce dovada mai buna ar mai trebui ca sa intelegem ca scoala, era un mod de viata, care chiar daca nu ne pregatea psihologic pentru ce urma in viata adevarata, cea mizerabila, in care trebuia sa lucrezi la norma in fabrici si uzine, sa faci compromisuri ca intratul in partid sau sa parasti pe cine trebuie ca sa ai o viata linistita, sa iti cresti copiii in intuneric frig si pe ratie, scoala te pregatea profesional ca sa iti faci bine treaba. Iar daca invatai, puteai chiar sa ajungi mai sus decat si-ar fi imaginat si parintii tai, uneori peste hotare, unde tot ceea ce invatasei era lucrul cel mai valoros pe care il puteai lua cu tine la plecare.

Vezi si:

• Amintiri din comunism, in imagini (partea I)
• Amintiri din comunism, in imagini (partea a II-a)
• Amintiri din comunism, in imagini (partea a III-a)
• Amintiri din comunism, in imagini (partea a V-a)
• Amintiri din comunism

Nota: Materialele din acest post fac parte din colectia personala.

Perioada glorioasa incepuse de fapt cu 1989 cind muzica avea sa se schimbe si sa devina ceea ce cunoastem acum sub numele de muzica anilor ‘90. Iar ceea ce a contribuit in mare masura la raspindirea acestui curent au fost radiourile romanesti aparute imediat dupa revolutie: Radio Nova, Radio Delta, Unifan, Radio Contact, Fun Radio. Era epoca nebuniei: toata lumea asculta radioul zi si noapte, se “”trageau” casete pe banda rulanta, se gaseau casete la tarabe ca piinea calda, se schimbau casete, se schimbau caiete de versuri, era o frenezie nespusa. Ai auzit ultima melodie a lui… ? Dar pe asta o stii? E beton! Am gasit caseta cu… la taraba! Inregistreaza-mi si mie caseta asta! Nu uita sa imi aduci caseta inapoi! Vreau si eu albumul asta! si asa mai departe, erau lucruri comune discutate in pauzele de liceu si dupa ore.

Topurile de radio erau la moda. Toti votau melodia trimitand scrisori peste scrisori la redactia radiourilor, uneori chiar mergand personal si lasand scrisoarea lui si a prietenilor, uneori votand in grup o melodie preferata a grupului de prieteni. Altii, incercau sa fure la vot sa si trimita mai multe scrisori cu aceeasi melodie dar cu scris de mana diferit. Altii erau cei norocosi, care nimereau primele trei locuri iar scrisoarea lor era premiata: o caseta, un vinil, un abtibild, un afis cu artistul sau radioul favorit.

Candva ascultam melodiile din acest playlist si eram uneori frustrat ca nu intelegeam la radio cine le canta cand erau prezentate. Sau cum se numesc sau de pe ce album fac parte sau pe ce loc se afla in top, o mie si una de intrebari care isi gaseau incet-incet raspuns de la zi la zi, de la luna la luna, lucruri pe care le scriam meticulos pe caiete, in agende, pe bloc-notes-uri improvizate din coli A4. De cele mai multe ori scriam total anapoda titlul, caci la vremea aceea nu stiam prea bine limba engleza si eram nevoit sa notez ceea ce auzeam asa cum auzeam. Mai apoi, nimeream un ziar sau o revista in care apareau ultimele topuri si eram cel mai fericit om ca reusisem sa aflu cum se scriu corect artistul sau piesa auzita la radio.

Pentru mine, cel mai bun ghid in acest periplu al muzicii anilor 90 a fost Topul 30 de la Radio Contact. Nu cred ca poate uita nimeni, noptile de joi, cind, la ora 21:00, nu mai conta nimic din ceea ce se intimpla pe planeta aceasta. Timp de 2 ore, animatorul ne tinea cu sufletul la gura, incercand sa ne distraga atentia de la cine ar putea fi pe primul loc si totul culmina cu ora 22:30 cind aflam number one-ul. Atunci unii deveneau furiosi, altii bucurosi, caci fie piesa lor nu ajunsese nici in aceasta editie pe primul loc fie dimpotriva era si in aceasta saptamana cea mai buna din top. Top 30 si animatorii care l-au prezentat au fost cei mai buni invatatori pentru mine si in materie de gusturi si de cultura muzicala. De aceea vreau sa dedic acest post ca un tribut acelei emisiuni si in special lui Gabi Dobroiu si Cristi Tomescu. Sper ca multi din cei care au urmarit acest top sa se bucure reascultand citeva din hiturile acelei perioade, melodii pe care probabil nu le-au mai auzit de 15-20 de ani incoace. 

Enjoy!

Playlist:

• Cutiuta cu muzichii – Editie speciala (Remember 1990, vol. 1)

Vezi si:

• Cutiuta cu muzichii – Editie speciala (Remember 1990, vol. 2)
• Cutiuta cu muzichii – Editie speciala (Remember 1990, vol. 3)
• Cutiuta cu muzichii – Editie speciala (Remember 1990, vol. 4)
• Cutiuta cu muzichii – Editie speciala (Top dance 1990)

Pe masura ce cresteai, cartile de adolescenti luau locul celor de povesti si te intilneai cu colectia Jules Verne sau Biblioteca pentru toti. Citi dintre noi nu am visat ca ne aventuram cu Paganel, ca zburam cu balonul impreuna cu Doctorul Ferguson sau ca navigam alaturi de capitanul Nemo? Citi nu si-au imaginat sa sunt refugiati pe o insula misterioasa si se confrunta cu banditi ca Ayrton? Poate ca in acele vremuri in care nu exista wikipedia sau google, Jules Verne ne-a fost cel mai bun invatator si ghid si multe dintre scrierile sale au schimbat viata tinerilor care alegeau sa urmeze o profesie de speolog, marinar, aviator sau om de stiinta, fiecare in functie de cartea favorita. Este adevarat ca pe linga toate acestea, revista Cutezatorii distribuita in scoli isi aducea si ea o buna parte din contributie la orientarea profesionala a elevilor. 

Spre majorat, cand incepeai deja sa citesti ziarele, aveai de ales intre ziarele Partidului si cele in care informatia utila isi mai gasea uneori drumul catre cititor. Ziarele si revistele precum Informatia, Magazin, Sportul, Sportul ilustrat sau almanahurile Flacara devenisera unele din cele mai bune moduri de recreere zilnica sau saptamanala. Cele mai multe dintre ele aveau cel putin un careu de rebus in continut iar tinerii capatasera o pasiune in a-si demonstra cultura generala sau abilitatea in a deslusi nuantele limbii romane, caci rebusistii romani erau foarte inventivi in careuri dificile. Rebusul devenise un sport national, probabil de aceea, pe masura ce educatia elevilor a inceput sa se degradeze dupa revolutie, integramele, un fel de rebus-light, au inceput sa domine in preferintele romanilor.

Dupa ce intrau in campul muncii si timpul alocat cartilor si cititului era mai mic, caci munca la uzina, in fabrici sau intreprinderi nu era ceea ce visasei sa faci pe vremea cand citeai Jules Verne si era necesar sa iti faci norma zi de zi, romanii visau atunci la imbogatire rapida si usoara. Saptaminal, chioscurile Loteriei Nationale erau pline cu oameni de toate varstele care jucau la loto sau pronosport. Pe masura ce inainta in varsta, romanul citea ziarele de sport ca sa devina un expert in fotbal, mai ales ca fotbalul romanesc insemna ceva pe vremea aceea. Jucau saptamina de saptamina, visand la apartamente noi, Dacii 1300 si gramezi de bani, cu care sa isi cumpere video, casetofoane, magnetofoane, televizoare color, blugi, parfumuri sau sa depuna banii la CEC si sa scoata o dobanda frumusica.

Am ales in aceasta seara cateva din publicatiile din acea vreme, pe care parintii mei sau eu le cumparam regulat. Recunosc ca inca de pe atunci mi s-a format mania de a cumpara toate cartile sau revistele care imi starnesc interesul, desi o vreme, dupa revolutie, am fost privat de multe ori de posibilitatea de a-mi cumpara cartile pe care mi le doream fiindca nu o duceam prea bine cu banii. Multe dintre ziarele si revistele de atunci, ca Magazin, Magazin Istoric, Anticipatia sau Start spre viitor, mi-au starnit imaginatia si mi-au format in timp modul de gandire. In acea vreme revistele si cartile erau cea mai buna metoda de formare a unei gandiri analitice si judicioase, caci, din fericire, accentul pus atunci pe latura materialist-stiintifica a educatiei facea ca cititorul, in special cel aflat in plina formare, sa fie scutit de trivialitatile si pseudo-stiinta propagate in informatia din ziua de azi.

Vezi si:

• Amintiri din comunism, in imagini (partea I)
• Amintiri din comunism, in imagini (partea a II-a)
• Amintiri din comunism, in imagini (partea a IV-a)
• Amintiri din comunism, in imagini (partea a V-a)
• Amintiri din comunism

Nota: Materialele din acest post fac parte din colectia personala.

Norocul nu l-a parasit se pare, caci de atunci a devenit un compozitor de succes pentru ca a scris coloane sonore pentru filme de succes. Primul film din seria de filme de succes la care a contribuit a fost Idila pentru o piatra pretioasa (Romancing the stone, 1984) care ii avea in distributie pe Michael Douglas si Kathleen Turner. A urmat apoi un film care va face istorie Back to the future, partea I, regizat de Robert Zemeckis in 1985. Zemeckis l-a cooptat pe Silvestri si pentru urmatoarele 2 parti din 1989 si 1990. In 1987 a scris coloana sonora pentru prima parte a seriei Predator iar in 1989 pentru The Abyss, regizat de James Cameron, film ce a castigat Oscarul pentru cele mai bune efecte speciale, din acel an. Seria de filme de succes pentru care va scrie teme principale sau coloane sonore devine din ce in ce mai lunga: Death becomes her, cu Meryl Streep, castigator al Oscarului pentru cele mai bune efecte speciale in 1992, The bodyguard, cu Whitney Houston si Kevin Costner, in 1992, Forrest Gump, castigator al 6 premii Oscar in 1995 si asa mai departe.

Ceea ce il caracterizeaza din plin pe Silvestri, pe linga inspiratie si ca este un adevarat om-orchestra, este si faptul ca se adapteaza foarte usor trecerii de la un gen de film la altul (a scris si pentru comedii, filme pentru copii, seriale tv, drame si thrillere) dar si tendinta pentru compozitii ample, simfonice si memorabile. Poate cea mai reusita compozitie a sa ramane, pe linga temele seriei Back to the future, suita Forrest Gump, pentru care a si fost nominalizat la Oscar.

Va propun in aceasta seara sa descoperiti, deci, un om care a facut si cu siguranta va mai face cariera la Hollywood. Am listat, ca de obicei, creditele pentru fiecare melodie din playlist, ca sa va faceti o idee despre aptitudinele acestui compozitor de exceptie.

Enjoy!

Vezi si:

• Cutiuta cu muzichii – Editie speciala (Antologie Ennio Moricone)
• Cutiuta cu muzichii – Editie speciala (Antologie Giorgio Moroder)

Playlist

• Cutiuta cu muzichii – Editie speciala (Antologie Alan Silvestri)

A hero comes home – Beowulf (2007)
muzica si versuri: Glen Ballard, Alan Silvestri; producator: Glen Ballard, Alan Silvestri; interpret: Idina Menzel

Believe – The Polar Express (2004)
muzica si versuri: Glen Ballard, Alan Silvestri; producator: Glen Ballard, Alan Silvestri; interpret: Josh Groban

Butterfly fly away – Hannah Montana: The Movie (2009)
muzica si versuri: Glen Ballard, Alan Silvestri; interpret: Miley Cyrus, Billy Ray Cyrus

End Credits – Contact (1997)
muzica: Alan Silvestri

End Credits – The quick and the dead (1995)
muzica: Alan Silvestri

Fast forward – Serendipidity (2001)
muzica: Alan Silvestri; interpret: Alan Silvestri

Finale – The Abyss (1989)
muzica: Alan Silvestri

Forrest Gump Suite – Forrest Gump (1994)
muzica: Alan Silvestri; interpret: Alan Silvestri 

Journey to Transylvania – Van Helsing (2004)
muzica: Alan Silvestri

Main Theme - Cast away (2000)
muzica: Alan Silvestri; interpret: Alan Silvestri

Main Theme – Back to the future I (1985)
muzica: Alan Silvestri

Main Theme – Back to the future II (1989)
muzica: Alan Silvestri

Main Theme – Back to the future (1990)
muzica: Alan Silvestri

Main Theme – Predator (1987)
muzica: Alan Silvestri

Main Theme – Predator 2 (1990)
muzica: Alan Silvestri

Main Theme – Romancing the stone (1984)
muzica: Alfred Newman; interpret: Alan Silvestri

Main Theme – The bodyguard (1992)
muzica: Alan Silvestri

Main Theme – Young Guns II (1990)
muzica: Alan Silvestri

Oye – The Mexican (2001)
muzica si versuri: Alan Silvestri, Abraham Laboriel; interpret: Abraham Laboriel

Pandora’s Box – Lara Croft, Tomb Raider: The cradle of life (2003)
muzica: Alan Silvestri

The Boat Race – Stuart Little (1999)
muzica: Alan Silvestri

The Legend of The Scorpion King – The Mummy returns (2001)
muzica: Alan Silvestri